Home » Cultură » Ioana Pârvulescu, câştigătoarea concursului ediţiei aniversare a Premiilor pentru literatură ale UE

Ioana Pârvulescu, câştigătoarea concursului ediţiei aniversare a Premiilor pentru literatură ale UE

Ioana Pârvulescu, câştigătoarea concursului ediţiei aniversare a Premiilor pentru literatură ale UE
Publicat: 07.11.2018
Scriitoarea Ioana Pârvulescu a câştigat trofeul acordat de juriul profesionist al concursului "Poveşti Europene" organizat la ediţia aniversară a Premiilor pentru literatură ale Uniunii Europene, au anunţat organizatorii competiţiei, într-o gală care a avut loc la Viena, potrivit RTL.
Ioana Pârvulescu a primit distincţia din partea juriului profesionist, într-o ceremonie specială a Premiilor pentru literatură ale Uniunii Europene, pentru povestirea „O voce”, despre o întâlnire plasată la trei luni după Revoluţia din decembrie 1989, când o tânără de la controlul paşapoartelor se trezeşte în faţa celei pe care a ascultat-o la radio Europa Liberă în perioada comunistă, un personaj care are toate datele biografice şi prenumele Monicăi Lovinescu, scrie Mediafax.
 
Ioana Pârvulescu s-a născut la Braşov, în 1960. Este profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. A iniţiat la Editura Humanitas colecţia „Cartea de pe noptieră”. A debutat în 1990 cu un volum de versuri şi a semnat traduceri din literatura contemporană. Este cunoscută pentru activitatea sa de critic literar („Prejudecăţi literare”) şi, mai ales, ca eseistă, cu volume de referinţă legate de viaţa din secolul al XIX-lea („În intimitatea secolului 19”, Humanitas, 2005) şi din prima parte a secolului al XX-lea („Întoarcere în Bucureştiul interbelic”, Humanitas, 2003).
 
Premiul publicului a ajuns la autoarea sârbă Jelena Lengold, iar un premiu special a fost acordat de membrii Parlamentului European, ex-aequo, prozelor propuse de doi autori din Luxemburg, Jean Back şi Gast Groeber.
 
O menţiune specială pentru moştenire culturală a ajuns la autoarea macedoneană Lidija Dimkovska, o scriitoare strâns legată de România, unde şi-a obţinut doctoratul, la Universitatea Bucureşti.
 
Anul acesta, la împlinirea unui deceniu de la primul premiu pentru literatură al Uniunii Europene, 36 de autori din 26 de ţări de pe continent au fost invitaţi să sărbătorească ocazia participând la un concurs de proză scurtă.
 
Din partea României, în concurs au intrat Claudiu M. Florian şi Ioana Pârvulescu, care au prezentat juriului şi cititorilor poveştile lor legate de Europa din perspectivă personală.
 
Aceste proze scurte, atât în versiunile originale, cât şi în traducerile în limba engleză, au fost publicate în volumul virtual „European Stories”, disponibil gratuit online.
 
Pentru alegerea câştigătorilor a avut loc un vot din partea publicului, dar s-a apelat şi la un juriu profesionist, alcătuit din specialişti remarcabili din domeniul literaturii, inclusiv critici literari, jurnalişti, autori. Membrii juriului au fost Maria-João Costa (Portugalia), Nina George (Germania), Juancho Pons (Spania), Cathy Rentzenbrink (Marea Britanie), Liana Sakelliou (Grecia) şi Marnix Verplancke (Belgia).
 
Din România, Ioana Pârvulescu a primit Premiul pentru literatură al Uniunii Europene în 2013, pentru cartea „Viaţa începe vineri”, apărută la editura Humanitas.
 
Claudiu Florian a primit, în 2016, acelaşi trofeu, pentru cartea „Vârstele jocului. Strada Cetăţii”, apărută la editura Polirom.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor